Hai sa vedem care o are mai ... de demult

Prima amintire.
Primele cateva...

Imi amintesc vag de un caine mare alb si latos. Si de maica-mea si taica-meu imbracati ca niste hipioti, cum se uitau la caine. Si la mine. Pentru ca eram si eu acolo. In cusca.

Mereu le-am spus alor mei ca imi aduc aminte lucruri de pe la varsta de 2-3 ani. Nu prea m-au crezut. Le-am zis ca aniversare de 4 ani am facut-o la tara, ca stateam pe prispa si am mancat tort si am baut brifcor... ei nu prea isi mai aduc aminte, deloc chiar.

Apoi la trei ani si ceva ... tin minte ca am fost sa fac o poza, si m-au pus pe un scaun ... sa stau cuminte acolo. Din momentul in care m-au pus pe scaun pana au venit iar sa ma ia mi s-a parut o vesnicie, mai aveam putin si plangeam, lucru care se poate vedea si in poza. De catre mine.
Parintii mei cand se uita la poza spun: "uite ce frumusel si cuminte era". Cum ar veni ca acum sunt doar frumusel. M-au stricat. Societatea, da :). (Ce acord subiect-predicat...)

Cat despre povestea cu cainele si hipiotii ... am aflat ca a fost adevarata ... pentru mine cel putin.
Au venit parintii mei la tara, sa ma vada. Eu fiind un mare taran inca de mic copil. Bunicii nu erau acasa, erau la ... prasit. Eram acasa cu matusele mele si cu verisorii mei. Au venit ai mei ... s-au apucat de baut pe acolo ... taica-meu mai ales.
Dupa ceva timp au constatat ca eu lipseam. M-au gasit in cusca la cainie.
Tinand cont ca aveam 2 ani si ceva, pot sa va spun cu siguranta ca era un caine mare, de care se temeau toti, pentru ca era rau.
Au asteptat pana a venit bunica mea de la camp sa ma scoata de acolo. Bunica-mea nu se temea de caine. Femeie apriga bunica ...

Sau cand am fost la mare cu parintii si cu nasii mei de botez. Nasii mei au o fata cu 1 an mai mica decat mine. Mona ...
Dar nu am sa v-o povestesc asta acum...

Despre arta vorbirii

Initial voiam sa vorbesc despre glume.

Apoi pe masura ce scriam mi-am dat seama ca abordarea e gresita si ca de fapt ideea este alta.
Am sa va scutesc deci de pista care m-a dus aici si am sa va prezint doar aici-ul.
M-am razgandit, aveti totusi nevoie de o introducere in subiect, asa ca, voilà:


Cand eram mai mic ... mic domle ... 4 ani, hai 5 - 6, aveam un joc, care il jucam singur : alegeam un cuvant si il repetam pana ii pierdeam reprezentarea, iar apoi abia il mai puteam rosti.
Imi aduc aminte ca am reusit sa spun "scrob" pana cand la un moment dat nu mai spuneam corect si aveam nevoie de secunde bune sa imi dau sema la ce anume se refera si care este cuvantul.

Dupa multa vreme, mi-am adus aminte si am ajuns la concluzia ca oamenii reusesc sa uzeze cuvintele, folosindu-le zi de zi, le golesc de insemnatate, de esenta si le lasa fara obiectul reprezentarii lor. Suna doct? :) Asta pentru ca sunt :)).

Acu teza revizuita : cuvintele in sine nu cred ca au vreo putere, cred ca niciodata la inceput nu a fost cuvantul. A fost intentia omului materializata in acest fel, putea la fel de bine sa fie orice altceva. Cuvintele sunt de fapt reprezentarea puterii personale a individului in raport cu intentia sa.

De exemplu la teatru : vi s-a intamplat macar odata sa vedeti un spectacol in care vocea si timbrul unui actor, felul de a isi recita replicile, sa va faca sa percepeti ceea ce vrea sa transmita cu tot corpul, la un nivel fizic?
Sau cand intr-un joc de poker un jucator iti spune "All in!". Si dupa cum a spus-o, stii ca "are", stii deja ca e mai bun ca tine ...
Sau cand iti spune cineva apropiat cat de dor i-a fost de tine ... sau cand cineva ti-a spus ca te iubeste, si cand ati simtit asta cu totul, sau ca nu te mai iubeste :) ... sunt cazuri in care oamenii comuni pot imprima putere cuvintelor.
Spun asta deoarece se intampla foarte des sa auzim enunturi goale, care, judecate dupa forma lor, ar trebui sa ne miste, si totusi cumva, nu reusesc.

Cred ca pentru a da forta unui cuvant este necesara in primul rand sinceritate, apoi de incarcatura pe care mesajul o are asupra posesorului, a vorbitorului, aceasta forta care initial este una de apasare sau atractie asupra celui care urmeaza sa vorbeasca se transforma dupa impartasirea mesajului, intr-o legatura puternica intre "orator" si "auditor".

In concluzie, consider ca oamenii sinceri, care sunt obisnuiti sa isi trasca viata cu o anumita incarcatura, care fac loc "sacrului", in viata lor ...cred ca ei sunt cei care reusesc sa dea cuvintelor viata, sa ne vorbeasca frumos, sa ne faca sa rezonam la ceea ce ne impartasesc.
Artistii mai, artistii :)
Asadar ... mai cu ... simtire :)

Cam asa...

Aici locuiesc.

Aceasta este gradina.

Prin oras.

"La Grande Place" - Centrul orasului, amenajeaza casute si tot felul pentru Craciun.

Un tunel care da in piata centrala.

Omul cantinei si a sa varsta

Daaa. Al momentului. Si al cantinei.

Azi am facut prima descoperire epocala : este cantina in Valenciennes. Superb.

Stau cateodata si ma intreb care este varsta mea.
Cred ca astazi am cam 22 de ani, si cred ca variaza cu un an de la zi la zi deci am 21-23 de ani in functie de cum dorm ce mananc, cum ma simt. Cam asa. Sa deduc de aici ca am fost un copil precoce? Nu cred... tind sa cred ca am aceasta varsta de vro 4-5 ani. Ciudat, nu? E bine? E rau? Cred ca ar fi rau doar daca nu m-as comporta in concordanta cu varsta ... dar asa... cred ca e ... natural.

Inca ceva : stiti cum e cu parerile de rau? Sunt tot timpul neavenite. Din cand in cand mai am pareri de rau, ce stupid ... Cat de consumatoare de timp, energie si buna dispozitie sunt.
Nu spun ca ar trebui sa umblam mereu cu limba scoasa de atata zambet, tristetea e naturala, normala, regretele nu :)

Intelege cineva ce spun? :)
Sa cer ajutor specializat? :))

Tu ce varsta ai ... mai, baiete?


http://www.trilulilu.ro/carmenviorica/5b5b310dbe8980

Jurnal de calatorie

Bine ne recitim, tu pe mine:)

Pentru ca am foarte multe care imi trec prin cap, si pentru ca nu vrea sa scriu chiar draft ... sa va spun cam cum ma simt aici, in ordinea dezordonata cu care imi vin in cap.

Ce imi place : strazile inguste si pavate, mereu curate, fetele de liceu, magazinele cochete care scot la iveala burghezul din mine - ce paltonas mi-am luat. Daca as fi cu adevarat fitos v-as spune de unde l-am luat, am sa fiu doar snob si va voi spune pretul :)).

Colegele de casa, aia grasuna i-ar placea lui Suce, ce-ar mai munci la ea, si pe o parte si pe alta si ashea, si ashea ... n-ar ispravi nici in 12. Ore. Ce nu era clar ?.

Cred ca cealalta i-ar placea lui Razvan. E aproape "peda". E medic. In 4 ani o sa aiba salar de 5000E. Cand vii?:P

Locul de munca promite 8 ore cu tot cu pauza de masa, vinerea 6.

Berea, berea flambata, rock-ul francez. Exista :)).

Pizza. Am mancat pizza buna.

Cum vorbesc fetele franceza - eu unu ma scurg in tenisi.

Colegul de munca italian, Danielle.

Lunea joc fotbal, cu colegii de la munca, Creierul revine pe teren :)))

Faptul ca n-am bocit inca :)).

Ce ma enerveaza? Maioneza. Is pline supermarketurile de ea.

Fetili daca cumva careva cititi, lasati un mesaj cu o reteta. Eforturile va vor fi rasplatite. Dixit :))

Romanul coleg cu mine care are Audi A6 - invidia nu e buna, nu e buna, nu e buna ... un soarec. L-am intrebat daca a vazut pe aici bors in magazine. Nu stia ce e borsul, el e din Arad. L-am etichetat imediat: PROST.

Mancarea - nu reusesc sa imi dau seama daca mai pun si altceva afara de cauciuc in ea.

Benzina e 1.3 E iar motorina 0.97, si se mai dau ecologisti. Netu merge prost.

Tastatura de la care scriu e AZERTY nu QWERTY - for my nerds ...

Magazinele care se inchid la 6 cel tarziu.

Orasul care duminica DOARME.

Multa birocratie, aici si ca sa te duci la buda iti trebu o hartie. Da stiu ... si la noi :)

Si ... faptul ca uneori mi-e dor de cei de acasa. Deja? Da ma ... ce va mai iubesc. Nu gasesc semnul exclamarii.

http://www.trilulilu.ro/claumintau/e6457d12b7fea5

Au bientot.

Incercare de poezie

Cazand pe mozaicul inghetat,
Din patul meu rosu aprins
Ma uit in jur, e al meu pat...
Eu am ramas captiv in al meu vis.

Plutind usor pe-un negru nor de fum
Ma intalnesc c-o raza de lumina,
In urma ei acel suav parfum...
Pe chipul ei, o raza de lumina.

Si ma trezesc pe mozaic,
La piesele de sah privind cu vina
Captiv unui pion rebel ...
Chipului ei - o raza de lumina!

Despre primavara, povesti de dragoste si putina caldura

A venit primavara.
A adus cu ea o intrebare : De ce anume cele mai frumoase povesti de dragoste sunt, (paradoxal?) cele neconsumate, neimpartasite, neimplinite, cele care ar mai fi avut multe de oferit?

In cele mai multe dintre aceste povesti, dragostea dintre cei doi este fara tagada. Este evident si stiut faptul ca cei doi se iubesc. Ceea ce sta in calea implinirii iubirii lor sunt de cele mai multe ori situatii exceptionalte. Vezi Romeo si Julieta sau ... Tristan si Isolda sau ... Oliver Barrett si Jennifer Cavalleri.

Ce s-ar fi intamplat cu aceste povesti daca ar fi avut de infruntat factori comuni. De exemplu saracia, vezi Ion Glanetasul si Florica sau aparitia unei terte persoane, aici exemplele pot fi multe.
Ce se intampla cu o poveste de dragoste supusa unei incercari comune? Pai ... nimic. O incercare comuna nu glorifica cu nimic o poveste de dragoste, nu ii da nici un fel de stralucire.
Gresit. :)

V-am pacalit.

Nu situatiile extraordinare, ci modul in care ele ii schiteaza pe protagonisti da masura povestii de dragoste. Lucru valabil si pentru intamplarile "obisnuite". Nu exista intamplari obisnuite, exista doar intamplari. Fiecare din ele arata o parte din ceea ce suntem. (Nu, nu am citit Paulo Coelho)
Frumuseatea unei povesti de dragoste este data de ... protagonisti.
Si atunci ce face ca povestile ne... sa fie mai frumoase?

Poate faptul ca ele, povestile, continua sa existe in ciuda a ... orice, prin sacrificiile pe care protagonistii sunt dispusi sa le faca pentru dragostea lor, fapt ce da si masura sentimentului.

Cateodata e bine ca o carte sa mai fie rasfoita dupa citire. Eu nefiind o persoana foarte perseverenta in actiunile sale (om al momentului), cedez tentatiei. Faptul ca nu regasesc raspuns la intrebarea mea in cartea este ... un lucru bun. Cred. Intelegi ce spun?

In incheiere am sa va propun un film : Propunere indecenta.

Data viitoare despre o carte.

Despre melodii

Fara introducere. Direct.
Sunt melodii care le percep la nivel fizic.
Mai clar ... sunt melodii care atunci cand le ascult ... dor. Fizic.
Sunt si melodii care ma baga intr-un fel de stare de transa.

Hai sa va dau melodia zilei de azi. Gresit. A saptamanii.
Voila : http://www.youtube.com/watch?v=7RkWs6P2IwE

Care este efectul acestei melodii? Aceasta melodie ... nu stiu. Ascultati-o.

Jurnal de calatorie

Vineri 13.02.2009

Patru oameni. O singura destinatie (discutabil...), un singur tel, sa cucereasca vf Giumalau.
In ordinea numerelor de pe tricou : Razvan - zis BP, Catalin - zis Bila, Catalin - zis Kataro si Marian, eu - zis Omul Muntelui. Ha!
Se stia si era sigur (50%) ca merge toata lumea. Asa este in cadrul acestui grup, oricand, la ORICINE, se poate sa "intervina ceva". Fara exceptii. :D

Initial, hotarasem sa parcurgem traseul Zugreni - Cabana Giumalau - Vf Giumalau. Vineri, dupa ce am sunat la cabana si mi s-a spus de acolo ca e foarte greu acest traseu iarna, am aflat de la ceilalti din grup ca oricum nu am mai fi mers pe acest traseu.
Urma sa mergem: Rusca - Cabana Giumalau - Vf Giumalau.
Pentru a fi mai edificator gradul de organizare, precizez ca eu eram organizatorul si ca in acest grup mi se spune (ei cred ca in gluma), Omul Muntelui.


Sambata 14.02.2009

M-am trezit plin de ciuda si de naduf la ora 4 si ceva dimineata. Ceasul nu sunase, ceilalti ne asteptau deja jos, in fata blocului la masina. Deja eu, organizatorul, intarziasem. Grav.
Ne suim toti intr-o frumoasa masina mare si spatioasa, foarte bine merge, tin pe aceasta cale sa transmit ca masina e de vanzare... Asa ... ramasesem la ... ne suim, si plecam la munte.
Pe la ora noua si jumatate am inceput urcusul. Vom merge pe un drum forestier. Mi s-a spus ca aproape jumatate din drumul pana la cabana se poate parcurge cu masina. Noi am lasat-o aproape de sat. Amicul nostru, posesorul este nebun. Citez : "am lasat-o cum nu se poate mai prost, nici in sat sa fie case, nici suficient de departe cat sa nu o vada nimeni".
Pe langa rucsac au mai fost si grijile care ii apasau pe umeri. S-a vazut din plin. Urca mai greu...

In prima faza a urcusului avem parte de un peisaj trist. O multime de copaci taiati si de dealuri despadurite. Trist. Nu am sa dezvolt ideea.

Pe masura ce urcam, drumul devine tot mai dificil, dispar urmele de tractor, si odata cu ele si privelistile despadurite. E frumos aici. Creste stratul de zapada, acu la fiecare pas ne afundam in 20-30 cm de zapada, pe alocuri mai mult, zapada ajungand pana la genunchi. Mergem greu ... cu pauza destul de dese, unul dintre noi, tin sa va reamintesc, ducea pe umeri povara nesigurantei masinii proprietate persoanala ... il intelegeti, nu?

Zapada. Multa zapada. Nu imi dau seama de unde a venit atata zapada. Ar trebui sa se imparta uniform pe tot cuprinsul tarii, sa se bucure si oamenii muncii de la orase si sate de iarna, nu doar privilegiatii, temerarii, oamenii muntelui care se aventureaza in asa salbaticie :P. Sau ar trebui sa spun "salbaticutza" ?

Uitasem sa va spun ca trei din acesti patru temerari sunt si fotografi amatori. Dar foarte priceputi. Conditiile vitrege il avantajau pe Bila. El este cu fotografia alb-nergu, avand mai multa experienta in manipularea si compunerea imaginilor avand la dispozitie doar lumina si nuante de gri. Aici avea un avantaj clar pentru ca orice poza care o faceam parea alb-nergu. Norocul nostru, al fotografilor comuni, cei cu fotografia "in culori" s-a numit Kataro. Cine este Kataro? Este pata de culoare, tocmai ce v-am spus. El a fost modelul nostru. Nu ca si conduita, mai mult ca in "...fata mea este model...". A stat pe gaduri, a zambit, a cazut pe spate, a facut ORICE pentru a satisface nevoia noastra de implinirea prin arta, ce sa o mai lungesc ... a pozat pentru noi.
Acolo in zapada. Demential. Cred ca in anumite momente s-a simtit mai tare decat Heidi Klum. Trei opturatoare sareau pe reflectia luminii din trupul sau armonios ... Daca ar fi avut un orgasm l-am fi inteles.

Drumul serpuia, ca si cum nu as fi spus nici una din prostiile de mai sus, iar noi ne continuam drumul prin zapada intr-un peisaj superb, din care mai furam din cand in cand crampee, salvandule-le prin intermediul senzorului CCD, pe cardul SD.

Dupa patru ore de mers ... "Dar deodata un punct se misca cel intii si singur. Iata-l!/ Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal". Cabana. Am ajuns la cabana.

La cabana primul lucru care ne-a atras atentia. Doi caini mari si frumosi, care ne placeau asa cum erau ei. Legati. Bandit si Heidi. Faini. Daca ar fi sa am un caine, as vrea unu de asta mare.
Am mancat la cabana, ne-am minunat cat de frig era in camera in care urma sa dormim, am tras de timp, nu inteleg de ce pentru ca oricum trebuia sa urcam. Trebuia, intelegeti? Intr-un final, pe la ora 15.30 ne-am pornit spre varf.

Grieu. Grieu tare. Panta mai abrupta decat ce intampinasem pana la cabana. Zapada multa. Ceata. Marcajele le vedeam abia cand ajungeam la cativa metri de ele. Din cand in cand "click, click". Kataro zambeste. Aaaaaaa. "Click click" al meu si al lui Bila, a lui Bp-ul ... un sunet satanist ascutit, care ma temeam sa nu declanseze vro avalansa. Aparatul ala pur si simplu nu are nici o muzica.
Dupa o ora si ceva de de urcus spre varf, apar primele indoieli. Bila. Om insurat, in curand si "cu copchil acasa", ne propune sa ne intoarcem. Nu se mai vedeam nimic, drumul incepea sa coboare. La intrebarea "ce cautam noi aici?", Kataro raspundea invariabil : "moartea". BP ... din cand in cand mai spunea nimic, greutatea de pe umeri ii lua toate puterile ... intrebarea lui probabil era : "ce caut eu aici cand masina mea sta singura jos?". Raspundea Kataro : "moartea!".
In aceste conditii si cu asa echipaj, am propus, plin de curaj, (imi era frica sa vin acasa si sa spun ca nu am ajuns pe vf), sa mai mergem 10 minute in speranta ca dam de varf. Daca nu, ne intoarcem. Asa am si facut, doar ca am mai mers 2 minute, drumul tot cobora, si am decis sa ne intoarcem la ultimul semn gasit.
Din nou, providential, eu, omul muntelui. Ati spune ca ma laud cam mult. Reputatia ma precede, va asigur. Am mai mers putin in vale si am zarit inca un semn. Am mers pana la el. Incepea din nou urcusul. Dupa inca 5 minute am gasit un semn care ne aducea la cunostinta ca eram la 10 minute de a gasi ceea ce cautam. Nu moartea. Varful. Varful era la 10 minute.

Am ajuns la varf. Bila ne trasese teapa. Nu exista nici o cruce acolo. Am dedus ca nici el nu mai fusese niciodata si ne-a povestit ceva ce auzise si el de la altii. Era doar o borna. Am facut poze cu aia, daca cruce nu ... macar ceva, ce sa pui pe Hi5?
Implinire. Am gasit borna, am ajuns pe varf. Am facut poze. Poate doar Kataro era nemultumit... la urma urmei el cauta altceva.

Am coborat. Nimic notabil. Doar faptul ca BP era primul. Credea ca mergem la masina probabil.
Nu mergea ... sarea ca o capra neagra de ici colo spre disperarea lui Kataro, posesorul unui genunchi defect. Nu se stie daca era asa de nou sau daca oamenii i l-au stricat. Gresit. Altii. Kataro dupa propriile spuse este singurul OM. (Cu cine am urcat eu pe munte :|)

Ajunsi la cabana am savurat victoria. Am jucat un "tarnib". Kataro si Bp nu au nici un talent, sa nu jucati cu ei in echipa. Natural born loosers. Nici norocul nu ii ajuta, la modul ca degeaba il au. La fina, scorull era mult la zero pentru echpa "consacratilor". Noi jucam zilnic. Nu e nici un mister de ce au pierdut. Au pierdut in fata celor mai buni.

Incep sa le vorbesc filozofie. Amicii mei nu inteleg. Am ras si eu cu ei ... din solidaritate. Asta a durat vro 2, 3 ore. Hi-hi-hi ... ha-ha-ha ... "cum, fiinte luminoase? Hahahahaha". Cam asa. Nu intru in detalii, ce mai, amuzament si distractie.

Ne culcam. Bila are un sac scump. Cum sa nu dormi in el cand ai dat atatia bani? Nu a contat ca am ars un brat de lemne si ca in camera era chiar bine. S-a dezbracat aproape in fundu gol, si s-a bagat in sac. (Nu vreau sa raspund la "Cat de aproape?" - dormea langa mine...). Dimineata ne-a spus ca a transpirat tot. E bun sacul. Isi merita banii. Am sa imi cumpar si eu unul ...

Duminica 15.02.2009

Paradoxal, pe BP nu l-au mancat "ganganiile". Nu spun mai mult. E bine ca ne-am trezit toti sanatosi. Si intregi. Nemancati de ... "ganganii".

Am strans, am platit, am vrut sa platim 20 in loc de 15 roni de om, cei de la cabana ne-au refuzat. Au spus ca ceaiul si ce ne-au mai oferit nu costa. Oameni.
Am coborat "repejor". Mai scriu asa deoarece Bila este "bolnavior" cu diminutivele. Bp in frunte. Chemarea masinii. Mergem, mai radem mai glumim, dar mai putin. Cred ca resimtimtim efortul de o zi in urma.

Ajunsi la MASINA, BP s-a pus in genunchi si a sarutat pamantul din jurul ei. A fost modul sau de a multumi divinitatii ca EA era intreaga. Noi toti ne-am bucurat cand am vazut-o teafara. Am incins o hora in jurul ei. - Trebuia si putin SF in toata povestirea.

Am scris cam mult. Gata. Ce am invatzat de aici? Ca la munte e frumos si ar trebui si voi sa mergeti. Na! Dixit.

Despre ... despre ura. Uraaaaaaaaa! :)

Salut.
Ma gandesc ca tot omul are in jurul sau cateva persoane dragi, la care tine foarte mult.
Pana aici nimic special. Va intrebati : iar ne plictiseste asta? :)

Acu vine intrebarea care ma framanta pe mine personal. Ce ar trebui sa faca una din aceste persoane la care tineti foarte mult (ex: mama, tata, iubita, iubitul, frate , sora), incat sa ajungeti sa ii urati.
De fapt, intrebarea mea initiala ar fi fost : exista ceva care aceste persoane sa faca, sa va determine sa ii urati?
Eu am fost tentat sa cred ca nu, ca nimic din ceea ce ar face aceste persoane nu mi-ar declansa ura fata de ele. Si raman la acceasi parere. Poate altceva. Nedumerire. Stupefactie. Enervare. Multa enervare. Dar ma gandesc ... ura? Ura nu.
Am primit si raspunsuri de "da ... se poate...".
Acu ma vad pus in postura de a cere anumite comenturi la acest post, iar pentru asta ar trebui sa il scot din anonimat :). Asa ca ...voila !

Despre mame... si fii. Hai si fiice.

Sa va povestesc.
Sunt un om simplu. Cel putin asa ma vad eu, comun. O zi obisnuita din intervalul luni - vineri incepe cu - ma duc la "servici" .
La "servici" din cand in cand vine "femeia de servici". Ca sa faca curat. De obicei vine, nu spune prea multe, face ce are de facut, ne saluta si pleaca. Nu am atins inca stadiul de colegialitate, desi, pentru o perioada de timp lucram in acelasi loc. Nu v-ati gandit nici o clipa ca sunteti colegi cu "femeia de servici" de acolo unde lucrati nu? Ei ... na. Sunteti! :))))

Boon. Sa continuam. Intr-o zi, suna telefonul, doamna raspunde si poarta o discutie de genul:
(Incerc sa o reproduc din amintiri)
" - Da mama... si ce sa mai iau sa mancam in seara asta?
-...
-Ei rosii si salata! Da astea is scumpe mama ... noi avem bani de salata in fiecare zi ..." .
Ofteaza lung, se uita la mine (cred ca eram singurul din incapere) si spune : "Baietu` meu vre salata de rosii cu castraveti. El mananca numa bunataturi. Da de muncit nu munceste. De' ...". Apoi, cu voce joasa continua. "nici fetele nu ii plac...".
Aici deja chiar devenisem curios pentru ca nu prea intelesesem. Cum adica nu ii plac fetele? LA TOTI NE PLAC! Am intrebat-o cati ani are si cu ce se ocupa fiul ei. Dialogul a continuat la modul :
Ea : Fiu' meu are 20 de ani, nu munceste, sta acasa, nu stiu ce sa ma fac cu el! Mancare numa buna vre!
Eu : (fixat inca pe treaba cu fetele) Dar ... cum adica nu ii plac fetele?
Ea : (sta cateva secunde se uita la mine) Dumneata esti un om tanar, modern nu?
Eu : Da ...
Ea : Nu ii plac fetili. Lui ii plac baietii. Iaca asa e la mine. Am doi baieti. Unu bun si unu rau.

Pe langa comicul de situatie, care, nu stiu daca am reusit sa vi-l transmit, un "castig" mai important al acestui episod a fost gandul cu care am ramas dupa aceasta discutie.
Tonul cu care a purtat discutia la telefon cu "fiul cel rau", precum si felul in care a vorbit cu mine despre el, in ciuda cuvintelor rostite, totul emana dragoste fata de fiul ei .

M-am intrebat in acel moment care o fi atitudinea si comportamentul tatalui sau.

La multi ani.

Asa. Fara semnul exclamarii. As fi pus alt titlul : "La un an nou." . Asa ... si de ce nu l-am pus? Pentru ca nu este consacrat ca si urare, si nu sunt sigur ca as reusi sa il consacru eu. Am zis bine?

De ce la un an nou? Pentru ca aproape ca nu conteaza daca va fi mai bun sai mai rau decat cel care a trecut. (Eu nu cred in bine si rau). Sper doar sa fie altfel. Altfel inseamna miscare, evolutie la modul inevitabil, data de motricitate.

Pentru mine, pe acest blog, pot sa spun ca imi doresc sa am mai multa perseverenta. Acest fapt implinit se va traduce in faptul ca veti vedea posturi mult mai dese decat pana acu.

Atat.