La capitala

Odata, un om foarte umblat, care a vazut locuri si oameni, mi-a spus ca nu sunt un calator.
Acest lucru mi-a ramas in minte, si de atunci un singur gand am avut ... unul si numai unul.
Astfel se face ca intr-o frumoasa zi de sambata mi-am luat desaga in spate, si calcaiele la spinare si am purces spre ... capitala.

Va invit sa priviti ce mi-a fost dat sa vad acolo.
Unele fotografii vor fi insotite de comentariile autorului, pentru ca se impune.

Aici am plagiat si imi cer scuze, un artist contemporan, care publica sub pseudonimul "doamna Balinisteanu".

Aici nu am mai plagiat pe nimeni.

Parcul regal :

Doi baieti :

O casa :

Prima la dreapta?

Urecheatul :

Ca la Gigi la palat :

Pusca si cureaua lata ...

Cinste lui, cinste lui, cinste Campionului. Existe de asemnea si o statuie cu o fata facand pipi. Exotic nu?

O janghina :

Un artist :

Fresca de eopca :

Varianta porno :

Aici, am plagiat din nou, si de asemenea imi cer scuze, un artist contemporan, care publica sub pseudonimul de "Software v7.0" sau "Miha" .

Ii mai tineti minte pe cei doi baieti?

... Dupa 40 de ani.

Munca de paparazzi. Va invit sa il descoperiti pe ... Relu`.

Si in final, niste scuze penibile, de genul ca "daca aveam un obiectiv wide, nu ati mai fi vazut fire de tramvai si cladiri istorice in aceeasi poza"...

Pentru ca mi se cuvine!

Buh!
O buna perioada am trait cu impresia partial adevarata ca sunt minunat.
In tot acest timp m-am ocupat cu ce se ocupatoti minunatii . M-am admirat in oglinda, am judecat oamenii, i-am pus pe categorii, i-am etichetat, cum ar veni ca m-am simtit bine, fu distractie.

La un momentdat am inceput sa observ oameni "obisnuiti" , "banali", "fraieri" in general, care faceau minunatii mai minunate ca ale mele. Atunci am inceput sa ma intreb ...
Si, si ... am ajuns la concluzia ca : ahh, frumosule, minunatule, istetule ia te uita ca nu esti singurul!
Si poate ca nici atat de toate celea precum ma credeam.
Problema la acesti "minunati" este ca ajung foarte usor la concluzia ca li se cuvine. Ca pot obtine foarte usor aproape orice, ca regulile sunt pentru fraieri, pentru cei care nu pot sa se ridice precum crema, deasupra.
Acu citind ce am scris, ma gandesc : "ei, nu cred ca eram atat de rau" :)).

"Au trecut ani ... si viata s-a schimbat ..."
Cei ce citesc probabil spera ca revelatia am avut-o ieri :)).

Au trecut ani, spuneam, si uite-ma fata in fata cu un exemplar din aceasta categorie. Ce e mai trist este ca are 30 de ani.
George ii spune .
Dupa ce l-am vazut odata in viata si mi-a povestit apoi la telefon cum ca are o prietena pe care o iubeste foarte mult si ca el renunta la multe sa vina aici in Belgia, m-a intrebat cam cat costa curvele pe aici. Apoi foarte natural m-a intrebat daca nu cumva vreau sa ma mut de unde stau si cand vine sa ma mut cu el, stam si noi ca baietii. Asa! Pur si simplu.

Este ora 11 seara. Ma suna sa ma intrebe daca il pot gazdui o noapte. Era prin Luxembourg. Cam la 3 ore de unde stau eu. Nu cu o zi inainte, nu la o ora decenta.
Stau si ma interb daca sa ma duc sa ii fac ceva de mancare. Poate i-o fi foame. Asa e omeneste nu? Plus ca noi romanii suntem renumiti pentru ospitalitatea noastra.

I-am spus ca daca ajunge pana la ora 1 sa imi dea un telefon. Apoi ma culc.
Nu imi place individu. De asta judec asa. Daca imi parea simpatic, probabil ca as fi gandit : pfff ... a mers 2 zile cu masina, macar atat pot sa fac si eu sa il ajut pe om...
Ma consider un om norocos, care a avut parte de oameni care l-au ajutat in viata. Ar trebui deci, sa dau si eu la randul meu.
Intrebarea este : lui?
Cazul de fata este un exemplu graitor al neputintei de a spune nu din prima. Iar gandul ca il ajut este de fapt o amagire. Am ezitat sa spun nu din prima, un nu scurt, pentru ca a existat o secunda cand am fost slab si m-am gandit : "oare ce o zice asta? ca nu vreau sa il ajut macar cu atat...".
Adevarul este ca nu imi pasa ce ar fi gandit, pentru ca nu imi pasa de el, pentru ca mi-e putin mai mult decat indiferent: mi-e antipatic.

Am sa ii fac un bine. Ce bine pot sa ii fac eu? Sa il gazduiesc o noapte? Asta nu ar fi neaparat un bine. Sau ar fi unul mic. Eu vreau sa fac ceva cu adevarat maret pentru el. Am sa fiu sincer cu el. Am sa ii spun ca e cu vaca.
Poate ca daca ar fi fost mai multi oameni sinceri cu el, se ducea din prima la hotel acu. Iar eu as fi dormit si nu as mai fi stat sa scriu prostiile astea. Iar voi ati fi facut ceva interesant in loc sa le cititi. Si lumea ar fi fost un loc mai bun. Dar nu este. Si pentru toate astea, de vina este ... George!

Revenind la povestitor : bineinteles ca asta e un fel de barfa. Si bineinteles ca e un exemplu de etichetare a unei persoane. In acest caz George.

Odata cineva mi-a spus ca ma cred prea tare.

Pizda, curva ...

Salut!
De ce dezbraca copiii papusile?
Eu unu imi aduc aminte, tind sa cred ca motivatia e comuna.
M-am lasat de sportul asta, sunt mare acum, sunt jucator de fotbal. Visez sa ajung un fotbalist cunoscut. De catre absolut toate tabloidele si starletele ...

Cand eram mic, imi placea sa injur. Doamne ce imi mai placea! Stiam de toate, si asta inca foarte devreme. Bunicul meu mi-a asigurat o educatie cum rar ii este dat unui baiat crescut la oras sa primeasca. Pentru asta a trebuit sa fac gradinita la tara.
Stiam de pula, de pizda iar crucea era o chestiune de finete, o foloseam doar in cazul femeilor batrane. Aveam principii...

Cea mai tare dintre injuraturi este : "Ft`o eu in cur pe ma`ta!". Cam asa se auzea din gura lu bunica-meu. Asa trebuie spusa. Repede si apasat pe ma`ta.
Am luat multa bataie pentru injuraturile astea, multa, dar acu uite ce frumos vorbesc! S-a meritat.

Am un coleg de echipa de origine poloneza.
L-am intrebat daca vorbeste poloneza, si a spus ca nu. Doar cateva cuvinte pe care bunicul sau l-a invatat.
"Pizda, curva".
Mi-a zis ca imediat dupa ce a primit lectia vietii de la bunelu` s-a dus sa ii explice mamei sale, cum sta treaba. Citez : "Maman, maman, pizda maman. Curvaaa, curvaa!". Va dati seama ce a urmat. El a descris ca "Jap!Jap!Jap!".

Pe la 5 ani, eram in fata blocului. Jucam 9 pietre. La un balcon apare mama lui Ovidiu, doamna Damian.Voia sa il cheme in acasa femeia. El nu voia sa se duca si statea ascuns. Mi-a spus ca daca maica-sa intreaba de el, sa ii spun ca a plecat la futut. Asa am facut!
"Ovidiu a zis sa va spun ca a plecat la futut". Asa am spus. Am incercat sa par prost, ca nu stiu ce spun, dar stiam.

Ma gandesc deci, ca de foarte timpuriu, suntem preocupati de sexualitate. A noastra si a celor din jur.
Pot sa inteleg de ce nu comunicam tot ce ne trece prin cap legat de acest subiect.
Mi-e greu sa imi imaginez cum ar arata pentru o saptamana o asemenea lume.
Sunt femeile si barbatii suficient de diferiti incat sa parem maimute daca ne-am comporta "onest" din acest punct de vedere?
Cati dintre noi ar mai iesi cu vro` fata in oras?
Cati ar avea o prietena?
Cati ar fi casatoriti?
Si mai important : CU CINE?

Recent am primit o urare nostima.
Am sa imi permit sa o transmit mai departe.

Asadar doamnelor , domnisoarelor si domnilor, forta`n pula va doresc!

Reparatie morala

Intr-un post anterior am spus cate prostii poti gasi de mancare aici in Belgia.

Trebuie sa completez si sa spun ca sunt si foarte multe lucruri bune care se pot cumpara.
Sa va impartasesc cateva descoperiri culinare facute de mine aici :

- orezul integral
- folosirea untului in loc de ulei pentru calitul legumelor
- legumele usor fierte (pun apa la fiert, cand incepe a fierbe pun legumele, le las 2 minute si apoi le scot), merge la broccoli, conopida, pastai, ceapa, usturoi, di tati :)
- somonul - da, am descoperit somonul :)
- graul - ei ii spun boulgour - e un grau rupt in bucatele mai mici, se mananca fiert
- prazul
- zaharul brun din sfecla de zahar
- o chestie rotunda, se poate vedea in poza de mai jos in farfurie
- branza o mie de feluri de branza
- vinul rosu - mii de mii de feluri : din Franta, Portugalia, Italia, California,Grecia

Si o poza a ceea ce am gatit in 30 minute.

Don Quixote

Am fost ocupat in ultimul timp.
Cu dorurile si iluziile. Doruri superficiale, trecatoare ... ca toate dorurile.
Cu iluzia ca ar putea exista ceva care sa conteze mai mult decat ceea ce facem, sau ceea ce nu facem. Cred acum ca suntem ceea ce facem. Gandurile, sentimentele, vorbele noastre pot constitui ceea suntem doar daca sunt in concordanta cu ceea ce facem, daca ele nu sunt, atunci bariera intre ele si noi insine suntem chiar noi insine, iar ele constituie proiectia unui eu diferit intr-un viitor nedeterminat.
A lua in consideratie orice altceva, in detrimentul comportamentului, este o incercare pur romantica de a vedea un om altfel decat faptele sale il releva, incercare demna de Don Quixote. Este important sa precizez ca nuvela Don Quixote se termina cu Alonso Quixano vindecat de "romantismul cavaleresc", dar din ce in ce mai melancolic. Moare sanatos - a se citi cu o perceptie reala asupra lumii inconjuratoare - si nefericit :)

Maine despre mancare.

Post de Craciun

Da.
Post de Craciun. Pe 5 ianuarie. Uite asa :).

Pentru ca din motive datorate timpului liber reusesc o exprimare foarte clara, imi permit sa despic firul in 3 categorii de oameni in ceea ce priveste atitudinea fata de Craciun.

Ultrasii - Oamenii care se incapataneaza sa fie buni si fericiti de Craciun, musai buni si mai ales fericiti. Si care musai iti trimit un mesaj si iti spun ca Mosu` ... isi da drumu` pe horn si anul asta. (jumatate de poanta porcoasa). Si iti ureaza sa ... prinzi si tu ... macar o picatura.

Common people - Genul meu de oameni, cei care gasesc in sarbatori un moment de regasire, de introspectie poate, un prilej de a fi alaturi de cei dragi, daca nu fizic macar cu gandul.

Scepticii - Hai sa fim toti fericiti ca a venit Craciunul in pula mea! Da! Pseudo nihilistii, si chiar cei "vero" :).

Ati fost probabil in tineretile voastre la un concert unde spectatorii au cantat alaturi de interpreti, la spectacole in care performeii au reusit sa creeze o atmosfere deosebita, sa te faca sa ti se ridice parul pe spate (intrebarea nu se adreseaza doar lui Cataro)? Ati fost. Sigur ati fost. Ei ... ei sunt Mos Craciun.
Sau cand Duckadam a aparat 4 penalty la rand intr-un meci care a adus Cupa Campionilor Europeni in tara, atunci el a fost Mos Craciun.
Sau cand a batut Romania pe Argentina la CM din SUA ... Hagi a fost Mos Craciun ...
Sau cand m-am dus odata si am batut la o usa verde, aveam un buchet de trandafiri in mana, ma pregateam sa cant "pe cer cand apareeeee, primaaaaaa stea ... in lacrimi de dor, mi-e inima ..." :)). A deschis. Incredibil. M-a pupat.
Sau cand o dai tare cu bata-n balta. Catastrofal. Umpli lumea de apa. Si balta, in cele din urma iti raspunde cu un zambet :)
Sau cand stai la o bere cu prietenii si canta Pulp.

Sunt momente in care simtim o bucurie putin ilogica, (de parca ar trebui sa aiba vreo treaba cu logica), asta este Craciunul pentru mine, un penalty aparat, un sarut, balta ... o bucurie discreta, venita de nicaieri, cel mai probabil Laponia.

Hai sa vedem care o are mai ... de demult

Prima amintire.
Primele cateva...

Imi amintesc vag de un caine mare alb si latos. Si de maica-mea si taica-meu imbracati ca niste hipioti, cum se uitau la caine. Si la mine. Pentru ca eram si eu acolo. In cusca.

Mereu le-am spus alor mei ca imi aduc aminte lucruri de pe la varsta de 2-3 ani. Nu prea m-au crezut. Le-am zis ca aniversare de 4 ani am facut-o la tara, ca stateam pe prispa si am mancat tort si am baut brifcor... ei nu prea isi mai aduc aminte, deloc chiar.

Apoi la trei ani si ceva ... tin minte ca am fost sa fac o poza, si m-au pus pe un scaun ... sa stau cuminte acolo. Din momentul in care m-au pus pe scaun pana au venit iar sa ma ia mi s-a parut o vesnicie, mai aveam putin si plangeam, lucru care se poate vedea si in poza. De catre mine.
Parintii mei cand se uita la poza spun: "uite ce frumusel si cuminte era". Cum ar veni ca acum sunt doar frumusel. M-au stricat. Societatea, da :). (Ce acord subiect-predicat...)

Cat despre povestea cu cainele si hipiotii ... am aflat ca a fost adevarata ... pentru mine cel putin.
Au venit parintii mei la tara, sa ma vada. Eu fiind un mare taran inca de mic copil. Bunicii nu erau acasa, erau la ... prasit. Eram acasa cu matusele mele si cu verisorii mei. Au venit ai mei ... s-au apucat de baut pe acolo ... taica-meu mai ales.
Dupa ceva timp au constatat ca eu lipseam. M-au gasit in cusca la cainie.
Tinand cont ca aveam 2 ani si ceva, pot sa va spun cu siguranta ca era un caine mare, de care se temeau toti, pentru ca era rau.
Au asteptat pana a venit bunica mea de la camp sa ma scoata de acolo. Bunica-mea nu se temea de caine. Femeie apriga bunica ...

Sau cand am fost la mare cu parintii si cu nasii mei de botez. Nasii mei au o fata cu 1 an mai mica decat mine. Mona ...
Dar nu am sa v-o povestesc asta acum...