Don Quixote

Am fost ocupat in ultimul timp.
Cu dorurile si iluziile. Doruri superficiale, trecatoare ... ca toate dorurile.
Cu iluzia ca ar putea exista ceva care sa conteze mai mult decat ceea ce facem, sau ceea ce nu facem. Cred acum ca suntem ceea ce facem. Gandurile, sentimentele, vorbele noastre pot constitui ceea suntem doar daca sunt in concordanta cu ceea ce facem, daca ele nu sunt, atunci bariera intre ele si noi insine suntem chiar noi insine, iar ele constituie proiectia unui eu diferit intr-un viitor nedeterminat.
A lua in consideratie orice altceva, in detrimentul comportamentului, este o incercare pur romantica de a vedea un om altfel decat faptele sale il releva, incercare demna de Don Quixote. Este important sa precizez ca nuvela Don Quixote se termina cu Alonso Quixano vindecat de "romantismul cavaleresc", dar din ce in ce mai melancolic. Moare sanatos - a se citi cu o perceptie reala asupra lumii inconjuratoare - si nefericit :)

Maine despre mancare.